modelarea compo

Cum modelam comportamentele alimentare?

Sa modelam un comportament poate fi cel mai usor, sau dimpotriva, cel mai greu lucru posibil, iar singura variabila care sa influenteze acest lucru este deschiderea noastra la schimbare. Suna prea banal, nu?

Ei bine asa si este! Modelarea comportamentelor alimentare nu ar trebui sa fie grea, iar acest lucru se datoreaza faptului ca, spre deosebire de alte comportamente, un obicei prost din punct de vedere alimentar atent analizat poate fi inlocuit foarte usor cu un obicei sanatos pentru tine care sa tii ofere aceeasi satisfactie ca inainte.

Ce trebuie sa faci pentru a modela un comportament alimentar?

Pimul pas este sa il identifici, sa il definesti clar. Cum faci asta? Ei bine sa zicem ca vrem ca atunci cand trecem pe langa o covrigarie sa nu ne mai cumparam ceva doar pentru ca ni s-a facut pofta, desi nu ne este tocmai foame. Ei bine am denumit deja comportamentul pe care vrem sa il modelam, dar nu este de ajuns. Gandeste-te care sunt motivele care te determina sa actionezi in acest fel. Ce emotie/senzatie ti se declanseaza in momentul in care actionezi in acest fel? Cum te-ai simti daca nu ai face acest lucru? De ce iti doresti sa schimbi acest obicei? Ce ai de castigat ca urmare a schimbarii acestui comportament?

Al doilea pas, este sa analizezi raspunsul la toate aceste intrebari – adica sa incerci sa rationalizezi si sa intelegi care sunt motivele care te imping sa actionezi in acest fel.

Exista persoane pentru care acesti doi pasi sunt suficienti pentru a sfarsi pentru totdeauna un comportamant rau, insa pentru cei mai multi dintre noi este nevoie de pasul trei.

Astfel, pasul trei este cel mai placut: Gaseste actiuni bune pentru tine care sa iti opreasca comportamentul si care sa iti ofere aceeasi satisfactie ca inainte.

De exemplu, pornind de la situatia anterioara,  ne vin in minte doua modalitati de a stopa cumpararea produselor de la covrigarie. Primul mod este sa porti la tine intotdeauna o alternativa sanatoasa de gustare pe care sa stii ca o poti consuma in locul produsului pe care ti l-ai cumpara de la covrigarie. Sunt numeroase gustari pe care poti sa le ai cu tine, de la un fruct, la cateva cuburi de ciocolata, la un pumn de migdale si tot asa. Solutiile de inlocuire sunt multiple, trebuie doar sa identifici care dintre acestea raspund in acelasi mod ca produsul pe care tu incerci sa il eviti.

A doua modalitate este sa asociezi acel produs cu ceva rau, sa ii conferi efecte negative exagerate asupra organismului tau pentru ca iti convinge creierul ca iti va face rau. Bineinteles, nu vei reusi sa elimini de tot tentatia, doar ca acum, cand vei dori sa iti cumperi ceva, te vei opri si vei fi fortat sa analizezi in amanunt la ce esti dispus sa renunti pentru a consuma un produs din acea categorie si cu cat iti va lua mai mult sa te hotaresti vei realiza ca nu merita sa faci un astfel de pas.

Asa cum am spus initial, modelarea comportamentelor alimentare poate fi ceva usor sau dimporiva, ceva extreme de dificil. Secretul este la tine. Cu cat aleg sa fii mai deschis in fata schimbarii si cu cat iti doresti mai multi sa schimbi acel comportament cu atat iti va fi mai usor si vei fi mai fericit cand vei reusi cu adevarat.

Adauga o intrebare noua si vei primi un raspuns in cel mai scurt timp